INFORMARE OFICIALĂ privind recunoașterea ramurii de sport Freestyle Kickboxing
⚖️ INFORMARE OFICIALĂ
privind recunoașterea ramurii de sport Freestyle Kickboxing
Federația Română de Freestyle Kickboxing informează membrii afiliați, cluburile, sportivii și partenerii instituționali cu privire la situația dosarului nr. 679/2/2026, având ca obiect neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive.
În cauza aflată pe rolul Curții de Apel București, instanța a pronunțat la data de 23.02.2026 următoarea soluție:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Agenției Naționale pentru Sport, invocată din oficiu, respingând cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Sport.
A aplicat pârâtei Agenția Națională pentru Sport o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării prezentei hotărâri și până la executarea Deciziei nr. 1030/23.02.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 6533/2/2020, dar nu mai mult de 3 luni.
A acordat reclamantei penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, în aceleași condiții și în aceeași limită de 3 luni.
A respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Această soluție confirmă temeinicia demersurilor juridice întreprinse de Federația Română de Freestyle Kickboxing în vederea executării unei hotărâri definitive.
Mulțumiri
Pe această cale, doresc să adresez sincere mulțumiri doamnelor avocate pentru profesionalismul, implicarea și determinarea de care au dat dovadă.
De asemenea, mulțumesc tuturor celor care ne susțin și au avut răbdare în această perioadă.
Răbdare. Răbdare. Răbdare.
Mergem mai departe, cu determinare și consecvență.
Cu respect,
Adrian DEJANU
Președinte
Federația Română de Freestyle Kickboxing





